Acum 29 de ani, niște români, favorizaţi de contextul european de colaps al comunismului, și-au învins frica și au învins un sistem represiv.
Cei pe şi astăzi care atârnă lanțuri sunt cei care își doresc avantaje și nu au puterea de a renunța la ele. Sau cei nu știu să își înfrunte niciodată frica.
Libertatea nu înseamnă perfecțiune, nici deșteptăciune, e în schimb singura formă de putere care vine exclusiv din tine, fără nicio legătură cu ceilalți.
Se spune că doar păsările născute liber își iau zborul când se deschide ușa la colivie, celelalte se fac că n-o văd, se lovesc de gratii, ori se tupilează.
Muniţie tip “vidia”folosita in timpul Revoluţiei de indivizi neindentificati presupusi “terorişti”, muniţie folosită împotriva manifestanţilor şi militarilor români aflaţi la sediul Televiziunii Române din str.Pangrati.
Muniţia este interzisa de Convenţia de la Geneva din 1949 şi actualizată în 1977, ratificată şi de România comunistă.
În încheiere, dau cuvântul domnului Ciprian Mihali (vezi postarea aceasta):
România reeducată
Liviu Dragnea și Partidul Stat Dragnea au un proiect de țară, un plan măreț pentru România: este planul reeducării poporului conform unui proiect de inginerie socială cum nu a mai cunoscut România din anii 50. Faptul că el este un om incult, violent și profund necinstit nu trebuie să ne facă să-i subestimăm puterea. Căci a reușit, ca nimeni altcineva de la Ceaușescu încoace, să-și fidelizeze un uriaș aparat administrativ și de stat, prin mită și prin frică, prin șantaj și prin complicitate, cu ajutorul căruia își poate pune în aplicare planul.Ingineria socială propusă de niște strategi cinici pornește de la ideea că poporul român a trecut prin istorie acceptând, uitând și iertând. Nici nu iertând, pentru că iertarea este un proces complex, care cere un anumit efort. Ci trecând cu vederea, prin nepăsare. Ca dovadă, la momentul Centenarului, nimeni, nici o instituție, niciun oficial al statului nu a depus o floare pe mormântul eroilor care au făcut Marea Unire și care au murit în chinuri groaznice în închisorile comuniste doar pentru că au rămas demni și patrioți. Nicio adunare publică nu le-a fost consacrată, nici un preot nu i-a pomenit, nici o școală nu i-a invocat. De ce ar face-o, câtă vreme între Vișinescu și Coposu, 9 din 10 români nu sunt capabili să facă nicio diferență?
Apoi: a plătit cineva prin condamnare sau măcar oprobriu pentru toate crimele din cei 50 de ani de comunism? A existat un singur moment un proiect de asumare a responsabilității colective pentru tot ce s-a întâmplat în acei ani? Nu, nepăsarea a aruncat o lespede grea peste tot, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, și am mers mai departe. Peste morți, peste crime, peste memorii. Cu o declarație politică, un raport formal și apoi tăcere. Între timp, șeful Securității comuniste, Iulian Vlad, a fost considerat un erou, iar Gheorghe Ursu, cel bătut până la moarte de Securitate, a fost uitat de toată lumea.
Mai aproape de noi: în 1989-1990, au murit peste 1.000 de oameni ca noi să fim azi liberi. Comemorarea lor se petrece într-o discreție înspăimântătoare. Adolescenții de azi nici nu știu ce s-a întâmplat atunci. Cei veniți de la Timișoara la București să omagieze morții au fost amendați de niște slugi ordinare ale Puterii pentru că s-au oprit la crucile celor împușcați în timpul luptelor din decembrie 1989. Un polițist mucos chiar a izbucnit: „ce, au murit pentru noi?”. În schimb, ucigașii lor sunt cu toții liberi, omagiați, iar unii au ocupat și mai ocupă demnități în statul român.
Consilierii acestui Escobar caraghios de România au înțeles de minune un lucru: că au în fața lor un popor cu o elasticitate morală nemaivăzută, cu o formidabilă capacitate de a uita, de a îngurgita, de a-i tolera pe criminali și de a trece nepăsător pe lângă victime. Şi propun Puterii actuale să adopte acest program de inginerie socială, deopotrivă fabulos și înspăimântător: dacă poporul român a putut să ierte și să uite cu atâta ușurință crime oribile și să accepte din nou fără probleme în sânul său marii criminali, de ce nu ar face-o la fel și cu corupții? Cât a durat intransigența noastră morală față de Vîlcov?
Iar proiectul a început: pe voci diferite, în fața unui public cu memorie de pește de acvariu, oamenii puterii ne spun despre corupți că sunt niște oameni ca noi, că nu trebuie să-i condamnăm sau să-i judecăm prea aspru, că ei nu ucid și nu violează. Exact, despre asta e vorba! Dacă toată această rețea infracțională reușește să treacă peste acest ultim hop juridic, respectiv cele câteva dosare care îi înfrânează în proiectul lor, ei bine, putem fi siguri că cel mai târziu în 2025 nu va mai exista nici măcar amintirea corupției sau a corupților în România. Dacă Dragnea și Vîlcov își curăță în 2019 cazierul, va fi nevoie doar de câțiva ani, puțini, pentru ca societatea să-i accepte iar ca pe niște oameni cinstiți, prigoniți o vreme de niște forțe oculte, dar supraviețuind eroic prin luptă și gata să se sacrifice iar pentru țară. Şi asemeni lor, toți ceilalți hoți care au jefuit avuția națională, exploatând la maximum amnezia unei nații needucate și relativismul moral înconjurător.
Despre asta e singurul proiect de țară care funcționează azi din plin, pe banii noștri și pe viața noastră distrusă de experiment: nu despre educarea generațiilor ce vin, ci despre reeducarea celor de azi. Despre cum, ca prin magie, trebuie să acceptăm că aceia care trebuiau să înfunde închisorile sunt cu toții liberi, iar noi toți ceilalți le suntem prizonieri. Despre cum să educi un popor întreg să-și iubească patria-închisoare și să-i aduleze pe gardienii disprețuitori care i-au furat și batjocorit, să-i ierte și să li se supună. Să-și considere călăii drept eroi, iar eroii niște trădători.
Azi, 22 decembrie 2018, aflăm că acum 29 de ani Iulian Vlad a fost un erou, iar cei împușcați în cap, transportați în camioane, arși în crematorii și cu cenușa risipită în canal au fost niște fraieri. „Ce, au murit pentru noi?”…
Alte articole
➤ “De ce oamenii din estul Europei se tem mai mult de imigranți decât occidentalii”
➤ “29 de ani de la Revoluţie: „Au murit degeaba, au profitat de moartea copiilor şi profită în continuare“”
➤ “Protest în București. Peste 1.000 de persoane participă la un marș al tăcerii spre Piața Universității. „1.116 oameni au murit pentru libertate în decembrie 1989. Nu au murit pentru amnistia și grațierea ticăloșilor””
➤ “Dor de Ceaușescu”
➤ “Mihai Şora: „Întunericul unei dictaturi nu cade ca o ghilotină. Se insinuează şerpeşte””
➤ “Băiete, ai avut zile!”
➤ ““Nu am văzut nimic la Timișoara”… Despre luciditate în timp de Revoluție…”
